Raluca Uricariu - Un veterinar ong-ist stie sa lucreze in orice conditii, confruntandu-se cu diferite situatii si diferite mentalitati, care de multe ori se dovedesc a fi o adevarata provocare

Pe Raluca am cunoscut-o inca de pe bancile facultatii. O tanara gingasa, “trasa prin inel”, cu inclinatii spre arta. Era una din studentele pasionate de scoala, de studiu, de practica. Facea parte din grupul studentilor inscrisi intr-un program de sterilizari gratuite, program foarte apreciat de noi, ong-istii din domeniul protectiei animalelor. La vremea aceea cred ca nici nu banuia ce mult avea sa-i ajute aceasta practica. Sau poate fost un fel de preambul a ceea ce avea sa urmeze.  Dupa absolvire am recomandat-o noului adapost deschis de Primaria Turda, stiind ca este un medic pasionat, iubeste animalele strazii si vrea sa se implice in salvarea lor. Pe parcurs insa, visele ei nu au coincis cu realitatea si a plecat mai departe.  Nu s-a dat batuta, a tot cautat sa-si indeplineasca visul, si asa a ajuns sa fie angajata unui fundatii noi, Fundatia Emfodo, iar reprezentantii acesteia au trimis-o intr-un stagiu de pregatire de 6 luni, la celebra Fundatie Soi Dog, din Tailanda. Revenita in tara, inca cu sufletul in locatia de vis, a pus umarul la construirea organizatii, alaturi de ceilalti colegi ai sai. Iar recent, au inceput in forta programul de sterilzari gratuite in localitatile rurale din judetul Cluj. 

Daca ar fi sa descrii traseul parcurs de tine de la absolvire pana acum, care ar fi cuvantul de baza ?

 "Cred ca perseverenta imbinata cu curiozitatea :)"

La inceput te gandeai sa alegi continuarea studiilor, doctoratul, etc. Ce te-a facut sa te razgandesti? 

 "Da, in momentul cand am terminat facultatea mi-am dorit sa cunosc lumea cercetarii, de aceea am si ramas la doctorat la disciplina de Boli Infectioase, insa datorita sistemului de invatamant post universitar, a lipsei de interes a profesorilor si lipsa de fonduri alocate studentiilor doctoranzi si proiectelor de cercetare, am renuntaat la doctorat dupa 2 luni si am ales sa imi urmez calea in domeniul practic, munca de teren".

Ce iti place mai mult la meseria de medic veterinar?

 "In mod cert animalele, si mai ales cainii, dupa care satisfactia pe care o ai atunci cand salvezi un animalut si lupti pana in panzele albe numai sa il vezi sanatos si pus pe picioare. Fiecare animal are dreptul la viata si la o ingrijire medicala atunci cand este nevoie, pentru asta voi milita tot timpul".

De cand ai stiut ca asta vrei sa faci in viata?

"Cred ca de mica; imi placea tare mult sa merg la tara la bunici, unde aveau o adevarata "ferma animalelor" iar eu era cea care se ocupa de ele, cat puteam ca si copil; mica fiind, mergeam cu vacile si mieii pe imas, tratam dupa capul meu de copil bobocii de rata bolnavi cu tot felul de licori inventate de mine si plangeam de fiecare data cand murea cate un pui de gaina sau orice alt animal. Cred ca alta meserie mai buna nu imi puteam alege :)"

Esti o pasionata a cauzei animalelor fara stapan, intelegand importanta sterilizarii. As vrea sa poposim putin asupra acestui subiect. Cat e de usoara sau dificila este o astfel de operatie?

 "Dupa cum stii, din timpul facultatii am inceput sa cochetez cu astfel de campanii de sterilizare. Prin proiectul de la facultate, echipa de profesori indrumatori si studenti au dorit in acelasi timp sa ajute asociatiile pentru protectia animalelor printr-un program de sterilizare saptamanal si in acelasi timp sa motiveze studentii sa invete meserie. Asta in ideea in care in timpul facultatii nu prea ai sansa sa pui mana pe bisturiu. Numai daca esti ambitios si iti doresti sa aplici ce ai invatat ai sansa asta. Multi medici veterinari tind sa considere operatia de sterilizare ca o manopera banala ce nu necesita multa pregatire, insa pot spune ca sunt putini cei care stiu sa o faca "ca la carte". La fel ca la orice operatie chirurgicala pot aparea complicatii sau greseli in tehnica, tocmai din superficialitatea cu care se trateaza sterilizarea".

Crezi ca orice absolvent de Medicina Veterinara poate sa o faca?

"Ar fi ideal ca orice absolvent al Facultatii de Medicina Veterinara sa poata sa faca o operatie de sterilizare, dar din pacate nu am ajuns inca la performanta asta; dupa cum am zis, daca vrei si iti doresti sa inveti si sa pui mana, sanse sunt multe si vei reusi. Insa cateodata e mai usor sa stai intr-un cabinet si sa faci cateva vaccinari si deparazitari si apoi sa spui ca ai facut practica. Intr-adevar sunt si multi medici veterinari care nu prea le acorda incredere studentilor practicieni si ii considera simpli spectatori, insa, repet, daca vrei ceva cu adevarat, vei reusi!".

Ce anume ai invatat in plus, in Thailanda, fata de ce stiai de aici, vizavi de aceasta interventie?

"Oh, pot spune ca multe, insa lucrul esential este increderea in mine, in ceea ce pot eu sa fac. Am vazut ca mi s-a acordat incredere si am fost tratata ca si un medic "de-al lor" si astfel am ajuns sa realizez ca se poate. Ca si tehnica nu pot spune ca a fost foarte diferit fata de ce faceam, poate sa lucrez cu o incizie mai mica (ceea ce imi place cel mai mult), sa folosesc carligul de castrat si sutura de inchidere a abdomenului. Dar ceea ce mi-a placut si am invatat de la ei este accentul major pus pe calitatea operatiei, eficienta si timp! Plus materialele si aparatura cu care lucrau, nu exista conceptia ca "oricum nu au stapan, e bine si asa"! Orice animal ce avea acces la ei, avea partea de aceleasi servicii ca intr-o clinica de prestigiu".

In sase ani de activitate am lucrat cu multi medici, dar vreau sa spun ca operatiile facute de tine m-au uimit prin finete, dimensiunea inciziei si rapiditatea recuperarii, in special la female. De ce aceste diferente?

"Multumesc. Am auzit si eu replica cum ca "nu conteaza cat de mare e incizia, ca tot atat de repede se recupereaza animalul". Vreau sa contrazic acesta afirmatie, comparand cazuistica; cu cat incizia este mai mica, cu atat operatia este mai putin invaziva si dureroasa. Plus ca tie, ca medic, iti este mult mai usor sa lucrezi cu o incizie mica, asta in cazul in care cunosti foarte bine anatomia animalului. Imi plac operatiile meticuloase si pun accent deasemnea si pe estetica acesteia...defect profesional, zic! :)".

In 2011 am avut un program cu o organizatie din Olanda, prin care au venit in practica la noi mai multi studenti de an terminal, de la facultatea de medicina veterinara din Utrecht. Pe ei i-am auzit spunand ca pana sa ajunga la noi, au vazut un alt tip de operatie. Cate tipuri ai vazut tu?

"Nu pot sa spun ca am vazut mai multe tipuri de operatii, ci mai bine spus metodologia de lucru difera. Am vazut de la clasica operatie de sterilizare in doi, ceea ce se practica in majoritatea cabinetelor veterinare, pana la sterilizarea prin cauterizare sau prin flanc. Aici mai difera tipul de ligaturi care se aplica, ruperea ligamentelor ovariene, marimea inciziei, tipul de suturi, instrumentarul folosit si timpul necesar manoperei. Eu, de exemplu, am ajuns sa ma laud cu un timp de 13-15 minute pentru o operatie la femele si 6 minute la mascul - prin metoda prescrotala". 

De ce crezi ca exista medici veterinari mai vechi ca tine, care inca nu stiu sa faca o operatie de sterilizare?

Hm, buna intrebare; nu stiu, poate din cauza lipsei de interes, comoditate, acordarea unei importante mai reduse, frica, chiar nu stiu.

Am auzit voci care ar sugera ca veterinarii care lucreaza pe langa fundatii de protectie ale animalelor ajung plafonati pentru ca efectueaza mai mult operatii de sterilizari. Care e parerea ta?

"Intr-adevar, lucrand pe langa fundatii de protectie a animalelor ajungi sa faci un numar foarte mare de operatii de sterilizare. Insa fiecare operatie e diferita in felul sau, iar cu un numar foarte mare de operatii ajungi sa iti faci mana si sa fii din ce in ce mai bun, cel putin pe partea de chirurgie.Si totusi, sa vorbim si de cazuistica diversificata de care te lovesti aproape zilnic: de la fracturi, tumori, afectiuni oculare, rani, traume, cazuistica de medicina interna si boli infectioasa si lista poate continua, nu difera cu nimic fata de un cabinet privat, dimpotriva!".

Care e diferenta intre un veterinar cu cabinet privat si un veterinar  al unui ONG?

"In primul rand pot spune pasiunea pe care o are un medic veterinar al unui ONG fata de animale si meserie, din punct de vedere al bunastarii animalelor. Consider ca atata timp cat lucrezi cu/la un ONG esti mult mai dedicat si pui mai mult suflet, nu vezi partea financiara dupa care multi tanjesc; apoi ar fi, dupa cum am zis, cazuistica diversificata de care te lovesti zilnic in cadrul ONG-urilor, plus ca un medic din cadrul ONG-urilor stie sa lucreze in orice conditii, confruntandu-se cu diferite situatii si diferite mentalitati, care de multe ori se dovedesc a fi o adevarata provocare".

Cand esti laudata pentru aptitudinile tale, refuzi cu modestie, spunand ca inca mai ai multe de invatat. Crezi ca vei ajunge vreodata suficienta de tine, de cunostintele tale?

"Da, buna intrebare; eu cred ca asta este conditia fiecarui om cu anumite teluri si ambitii, sa tinda spre ceva mai bun. Si daca ajungi unde ti-ai dorit, e inevitabil sa vrei mai mult. Nu zic ca e tocmai rau, depinde ce anume iti doresti. Eu sunt de abia la inceput de drum profesional si ar fi absurd sa zic ca le stiu pe toate, cand stiu ca mai am de exploatat cel putin inca 70% din aceasta meserie extrem de frumoasa".

Oare un medic isi permite sa se simta atotstiutor, chiar si dupa lungi ani de experienta?

"Niciodata! Nu putem fi Dumnezeu pentru a fi atotstiutori, chiar daca vom ajunge sa avem in spate ani grei de profesie. Medicina este o stiinta in care in fiecare zi apare ceva nou, noi boli, noi tratamente, noua aparatura, iar ca sa spui ca le stii pe toate mi se pare lipsa de bun simt".

In programul pe care fundatia voastra l-a initiat in satele judetului Cluj, te-ai lovit de multe probleme, gen inertia autoritatilor, mentalitatile oamenilor de la tara, etc. Care a fost partea cea mai grea de digerat?

"La inceput multi au fost sceptici fata de campaniile noastre de sterilizare, spundandu-ne ca lumea va refuza sa colaboreze, insa spre surprinderea lor lucrurile nu stau chiar asa; omul de la tara face ce e obligatoriu mai ales daca este impus de stat si implicit primarie. Pot spune ca ne ajuta foarte mult si noua lege ce il obliga pe fiecare detinator de caine fara drept de monta sa isi sterilizeze si microcipeze animalul, dar pana acum am avut o reactie si implicare pozitiva din partea primariilor, ceea ce a contat foarte mult in derularea campaniilor. Lumea inca nu intelege ca exista o fundatie ce vine in ajutorul lor, a comunitatii desfasurand aceste campanii gratuite, probabil de acolo si scepticismul lor.

Bineinteles ca mentalitatea omului de la tara este total diferita fata de omul ce isi tine cainele in apartament pe canapea si il trateaza ca pe un membru al familiei, iar asta implica multa munca de convingere, explicandu-i pe limba lui de ce e metoda cea mai buna pentru animal, dar si pentru el ca detinator. Multi nici nu stiu ce inseamna sterilizare, ce implica asta, unii considera ca prin sterilizare ii omoram, altii pur si simplu nu-si mai vor animalele inapoi. Acei caini de la tara nu au avut parte in viata lor de tratament medical (in afara de vaccinul antirabic anual), sunt tinuti in lant toata viata lor si li se arunca cate un codru de paine; ti se rupe inima cand ajung pe mana ta si ii simti speriati, confuzi. Insa sunt si oameni, mai rar ce-i drept, ce vad in cainele lor “lumina ochilor lor” si asta iti da incredere ca poate lucrurile se vor schimba. Am intalniti si rautaciosi si sceptici, care te iau in deradere si inca te si cearta ca de ce te ocupi de "javre", in loc de copii sau mai stiu eu ce - binecunoscuta replica; altii exagereaza si extrapoleaza povesti numai ca sa faca rau, ca bine nu oricine poate face. Pe mine personal insa cel mai tare ma deranjeaza oamenii care nu isi mai vor cainii inapoi dupa sterilizare, zicand ca nu mai au ce face cu ei, ba ca unul e batran, ba ca altul nu latra, ca nu sunt buni din varii motive, de parca ar fi o unealta stricata pe care poti linistit sa o arunci in tomberon, Iar durerea cea mai mare o resimti cand stii ca nu ai ce face, esti limitat si te gandesti ca daca il duci inapoi, poate mai rau ii faci. Eu sper totusi ca in timp, oamenii, chiar si de la tara, sa inteleaga importanta bunastarii propriilor animale, a sterilizarii si nu numai".

Cum ar fi organizat , din punctul tau de vedere, un adapost ideal pentru cainii comunitari si cei nedoriti de stapanii lor?

"Cred ca adapostul ideal l-am vazut la organizatia Soi Dog, in Thailanda, Phuket, unde fiecare caine/pisica are parte de cele mai bune conditii, atat de trai cat si medicale. Fiind o fundatie internationala cu 10 ani de experienta in spate, s-au putut dezvolta ajungand la ceea ce sunt azi. Totul este structurat in functie de varsta, conditiile medicale, adoptii, carantina animalelor. Exista spitalul cu sala de spitalizare, carantina, sala de operatii, laborator, birouri de comunicare si media, asistenti, ingrijitori, medici veterinari; padocurile unde stau animalele sunt immense, cu loc de joaca si recreere, plus ajutorul imens din partea voluntariilor care vin frecvent din diferite colturi ale lumii numai sa socializeze si sa ii pregateasca pentru adoptie cainii si pisicile din adapost. Mi-as dori tare mult sa vad astfel de adapost si la noi in tara si inca o data zic ca am incredere, se poate, insa nu facut de statul romana, aia e clar!".

Care sunt planurile tale de viitor?

"Totul este ca o provocare pentru mine si incerc sa ma las purtata de val, nu-mi place sa imi planific viata si nici viitorul, insa ce stiu este ca as vrea sa ajung un medic veterinar priceput, sa am sansa sa invat din toate cate putin (sau mai mult unde e cazul) si sa fiu sanatoasa si fericita, asta e cel mai important! Mi-as dori o casa pe viitor pentru catelusele mele si de ce nu, poate sa mai creasca numarul de urecheati patrupezi :)".