Peter Madaras - Vreu sa cred ca nu numai afacerea este la mijloc, ca in fiecare om exista cate o coarda bine acordata

Pe doctorul Peter Madaras l-am cunoscut in urma cu mai bine de 6 ani, dar parte din echipa noastra l-a cunoscut inainte de a ne fonda noi, ca ONG. Fiind deci cel mai vechi veterinar - colaborator, am considerat ca spre el trebuie sa ne indreptam pentru deschiderea rubricii.

Cum l-am perceput noi? Pe langa faptul ca nu trece neobservat ca barbat, ne-a cucerit prin deschiderea, sinceritatea, modestia de care da dovada in relatiile inter-umane. De multe ori pare mai degraba un spirit liber ce ar prefera sa fie undeva, in natura, ocupandu-se mai mult de sufletul sau, dar pentru ca stie meserie, se intoarce in lumea noastra pentru a salva animalele. Cineva a spus despre el ca este "foarte zen". 

In colaborarea cu noi, intotdeauna a avut rabdare sa explice, pe intelesul nostru, termeni de specialitate; iar noi, alaturi de el, am devenit niste mici invatatei care, cu trecerea timpului, am reusit sa dobandim cate putin din tainele acestei frumoase meserii. Priceperea sa a ajuns sa-l conduca la a diagnostica cu ochiul liber, fapt ce pe noi ne-a uimit intoteauna.                                                                 

                                            

        
     Cum ati ales sa practicati aceasta meserie?

’Treaba a fost simpla, prin anii ‘8o daca nu stiai matematica greu puteai deveni inginer; trecusera deja vremea lozincilor de genul: “dormi in pace, dormi in pace, tara inginer te face”... Mai puteam alege filologia fiindca am citit mult si am scris versuri, numai ca pe vremea aia, la sectia maghiara, erau doar 7 locuri, deci a picat si variant asta. A ramas doar profesia tatalui si fiindca aveam o groaza de animale si un tata medic veterinar foarte popular si un indragostit al meseriei, am ales si eu asta.  Am uitat sa spun ca si bunicul si fratele lui tata au fost tot medici veterinari”. 

      De cand o practicati?

“O practic din anul 4 de facultate, aveam clienti de pe atunci, dar am decis sa raman veterinar prin 2ooo, cand mi-am dat seama definitiv ca nu poti face doua lucruri la fel de serios, asa ca am lasat scrisul la o parte, aveam deja familie si doi copii de crescut.

      Aveti vreo specie de animale cu care preferati sa lucrati?

“As vrea sa am, evident prefer sa lucrez pe caini, poate ma pricep mai bine la caini, insa foarte des sunt sunat in legatura cu pasari exotice, poate din cauza numelui, “madaras” insemnand “pasarar” si, culmea, cand ma suna si ma intreaba daca sunt specialist in pasari, nu neg cu nici un cuvant; oare de ce ar fi rusinos sa nu te pricepi la o categorie de animale? De aici am putea continua cu nevoia mare de specializare in medicina veterinara”.

                                  

  Lucrati si cu animale mari (cabaline, bovine, etc)?

“Lucrez si cu animale mari, poate e un omagiu fata de tata, poate o ambitie sa te stii la toate; ma mandresc cu chestii cu care nu se mandreste un om intreg la minte, cum ar fi ca am castrat 11 armasari intr-o singura zi.  Cand am cumparat casa mea din Vlaha, am spus ca voi tine secret profesia ori voi lucra numai pe gratis. Asta mai din urma a ramas doar un idealism, lucrez pe bani, ca toti colegii mei , uneori chiar pe bani seriosi, iar consatenii mei repede si-au dat seama cine sunt, recunoscandu-mi vocea din emisiunile mele de radio, unde sunt invitat mai bine de 2o de ani”.

                                         

 

     Este greu sa iti construiesti o imagine?

“Toata lumea lucreaza la o imagine vrand -nevrand, intrebarea este ce imagine vrei sa ai? Sau cine a fost pilda ta in anii de formare? E greu sa-ti formezi o imagine simpatica fara o ucenicie serioasa langa un om charismatic”.

     Ce inseamna a fi un bun profesionist in opinia dvs?

“Un bun profesionist are cunostinte, citeste, nu se teme de practica, este harnic, deci nu vorbeste aiurea, stie ce-i de facut intotdeauna, mai rar are esecuri; si aici n-am luat in discutie nici dragostea fata de animale, nici dragostea fata de om sau de bani etc”.

     Sunteti cunoscut ca medicul ONG-urilor de protectie a animalelor. Este mai usor sau mai greu sa te ocupi de multitudinea de cazuri aduse de salvatorii de animale?

“Intotdeauna am avut o stima imensa fata de salvatorii de animale, poate mai mare este aceasta stima decat sensibilitatea mea fata de necuvantatoare;  cand cineva isi rupe din timpul sau pretios, din banii putini  si din confortul mult iubit pentru un amarat de animal, mi se pare un lucru enorm. Acest tip de viata responsabila este singura viata ce poate trai un om, si aici ma gandesc la tot ce ne inconjoara; asa as vrea sa traiesc si eu dar nu ma lasa tocmai ei, salvatorii de animale care, ramane vorba intre noi, nu-s intotdeauna ce-i mai usor de suportat ca si oameni. Problema multitudinilor de cazuri este ca nu intotdeauna se poate alege drumul panzelor albe, eutanasia de multe ori este aleasa din cauza conditiilor date, dar totusi pot sa spun ca am reusit operatie pe coloana cu 100 de ron, desi puteam sa conving salvatoarea ca sansele sunt sub 1 la suta”.

     Ce insemna protectia animalelor in opinia dvs?

“Nu o sa credeti, stiti de cand se considera animalele ca ar avea si ele dureri? Doar de prin anii ‘70. Azi deja folosim opioide,  punem proteze de sold si facem RMN la broasca testoasa. Vreu sa cred ca nu numai afacerea este la mijloc, ca in fiecare om exista cate o coarda care este bine acordata; eu cred  in bine, am placerea sa lucrez pentru bine si acest bine vine de la oameni, nu neaparat buni, dar categoric cu un fond bun”.

                                          

     Functioneaza protectia animalelor in Romania?

“Din ce in ce mai mult, spre marea mea bucurie. In urma cu cateva zile trebuia sa prindem un caine cu piciorul prins in lat, in Faget si, culmea, l-au prins altii si l-au adus la noi, la cabinet...”.

                                 

   
Cand considerati ca se impune eutanasierea unui animal? 

 "Intrebare grea, zilele trecute am avut un caz despre care eram convins 99,99 la suta ca trebuie eutanasiat, semne nervoase urate, voma, cadere totala intru-un cuvant. Cei care s-au oferit sa-i fie tutori m-au intrebat daca exista vreun tratament, l-am spus de serul Canglob, de una-alta, si m-au convins sa inceram. Vorba vine “incercarea moarte n-are” si uite ca, dupa cateva zile, catelul si-a revenit. Sambata trecuta ma trezesc pe masa de consultatii cu un caine in coma; la 17 ani are o tumoare in abdomen cat un grap, analizele arata ca ficatul si rinichii sunt varza, caz clar, pot ajuta cainele sa nu mai sufere administrand T61. Apoi un Rottweiler agresiv, gasit legat de un stalp adus pt eutanasie, dar eu nu accept, il castrez si-l pun intr-un tarc; dupa 2 luni i-l dau unui tip care vrea un caine de paza, nu ii e frica de caini, copii nu-s in preajma cainelui. Apoi catel de rasa comuna adus pt eutanasie cu osteosarcom diagnosticat, stapanul e de acord sa-i mai dam o sansa, daca are noroc traieste143 de zile, conform statisticilor, daca se intampa minuni mai mult, habar n-am... Cam atat despre eutanasie".

  
Care a fost cel mai greu moment din activitatea dvs?  
"Sunt suficiente momente grele, daca n-ar fi ar insemna ca stau pe tuse sau ca nu ma bag in chestii grele. Trebuie sa ai intotdeauna o parere si sa stai cu picioarele pe pamant dar cu sufletul liber; tinut totusi intr-o lesa automata de 5 m. Fiindca vin dintr-o generatie inspaimantata de vechea securitate, inca mai am reflexe de teama; culmea e ca nici in ziua de azi nu-s bine vazuti profesionistii care gandesc ca mine, nici o oficialitate nu o sa te laude daca ajuti ong-urile, daca stai de partea celor mici, neajutorati, a necuvantatelor ... Poate perioada cea mai grea a fost cand mi s-a facut dosar penal pentru un amarat de aparat Roentgen adus, dealtfel, oficial din strainatate si doua fiole de tramadol, ce nu-i pe lista medicamentelor de uz veterinar. Pe vremea aceea am avut o masinuta ca Mr Bean, un Fiat 127. Abia am carat aparatul la politie si nimeni nu mi-a dat o mana de ajutor, a trebuit sa-l car la etajul 2 si sa-l predau spre confiscare. Am primit NUP de la procuror si o amenda penala pt neglijenta in administratie. Azi tratez cainii lor dar nu refuz sa tratez si un pitt-bull rupt in bataie, daca sunt solicitat. De multe ori mi-am pus intrebarea daca sprijin sau nu prin a trata un caine rupt in bataie de baietii rai si activitatile lor meschine, nu stiu, dar am salvat cativa; unii spun mai bine i-as fi eutanasiat, dar nu sunt sigur de treaba asta. Pentru mine viata are prioritate" .

     Avand o experienta atat de bogata in spate, care sunt deosebirile intre a fi medic veterinar acu’ 20 de ani si acum? 
        "Nu se compara ce a fost acum 20 de ani, dar nici Hipocrates n-a fost un prost. Ma tem ca azi exista o tendinta de a ne ascunde in spatele aparatelor de zeci de mii de euro si nu prea punem mana pe animal, nu ne uitam suficient un ochii lui, nu ne intereseaza proprietarul, acel moment din viata lui cand merge la doctor disperat. Poate ca paraclinicul ne-a furat din empatie".

1   Considerati ca pentru tinerii veterinari e mai usor sau mai greu sa profeseze in ziua de azi?

"Evident ca e mai usor sa cunoasca tainele meseriei, daca vor. Daca nu, ii asteapta un birou caldut cu legi si regulamente, dar nu vreau sa generalizez. Azi macar stii ce trebuie sa inveti, sa te formezi, si chiar ai posibilitatea sa fii voluntar - cel mai frumos lucru in expansiune in ziua de azi, da, sa faci bine fara profit!".
    

Dupa cat timp un tanar medic, fara resurse (ajutor din partea familiei, etc) ar putea sa-si deschida un cabinet privat, in ziua de azi?

  "Azi e mai greu, dar se gasesc finantari. Nici acum 20 de ani n-a fost usor, cu 2000 de dolari am deschis primul cabinet din Cluj, putem sa iau un Mertan cu banii aia. Dar recunosc ca a fost jalnic, beton pe jos, linoleu, niste mobile aduse de acasa, vopsite in alb, si cunostinte suple de tot".

1  Considerati ca exista o competitie intre medicii veterinari? E un lucru bun sau nu?

"Le-ati amintit aproape pe toate. Cabinetul veterinar nu este altarul din biserica, iar veterinarul nu e cel in sutana. Trebuie sa vii in ajutorul oamenilor vindecand animalele lor, nu ai voie sa te crezi superior, dar nici suparacios nu ai voie sa fi. In ceea ce priveste pregatirea profesionala e la fel de importanta greseala sau incompetenta, care poate costa vieti".

 Ce insusiri/caracterisitici ar trebui sa califice un cabinet/medic veterinar bun; (ex: profesionalismul, compasiunea fata de animale, talentul de fin psiholog vizavi de apartinatori & atitudinea fata de acestia, preturile rulate de cabinet, etc)?

 "La fel de rabdator trebuie sa fii cu amandoi, animalul nu-i de vina pt proasta socializare, pe proprietar nu esti in masura sa-l certi, trebuie sa ai ajutoare, pofteste-l in sala de asteptare si pune-l in fata televizorului sa-l urmareasca pe Cezar".

    Ce e mai dificil, sa lucrezi cu animalele sau cu oamenii? Cu care dintre acestia aveti mai multa rabdare acum?

 "Nu fi mofturos, sterge voma si rahatul, ramai peste program, intreaba bine si, cel mai important, ramai usor critic chiar fata de maestru".

1   Ce anume il (re)prezinta pe un student sau tanar medic ca un bun viitor veterinar, in ochii dvs?

  "Usor, ramane langa mine sa ma ajute in munca care i s-a parut simpatica".

    Cum va selectati colaboratorii- medici?

 "Odata eram trei colegi impreuna, doi mai tineri si cu mine; eu doftoriceam la o pisica si veni vorba de Tolstoi, evident de Lev Nikolaevici, si am inceput sa vorbim despre moartea lui Ivan Iliici, ca cea mai expresiva nuvela de-a lui Tolstoi. N-o sa uit niciodata acea intalnire colegiala din vechiul si mititicul meu cabinet".

       Ce nu va place la un medic veterinar?

"Mandria de superior, smecheria si mediocritatea, de limbaj nu mai vorbesc; ar trebui sa fim mai cititi, pentru ca sensibili poate am fi si nici cu creativitatea nu stam prost. Dar cultura consta in directia pe care o iei, oricat de bine ai fost lasat de acasa. Functia, popularitatea si banii pot face din tine un prostituat mare. Toti am scris candva poezii, dar cati am ramas poeti?".

    Activitatea dvs va permite sa aveti si viata personala?

"Nu prea, dar am incercat sa nu-mi bat joc de copii, chiar daca au asteptat ore lungi ca sa putem porni la mare, in vacanta. Toti tatii sunt ocupati in ziua de azi". 

      Care sunt hobby-urile dvs?

"Imi plac filmele, teatrul, sportul; cateodata ma duc la concerte si mult-mult in natura; ah, sa nu uit pescuitul! Mai scriu din cand in cand poezii, dar cu cititul stau mai prost, adorm dupa doua pagini".

     Va incurajati copiii sa devina medici veterinari?

"Sunt a treia generatie de medic veterinar; bunicul meu a terminat facultatea in Imperiul Austro-Ungar si a fost medic in Banat, tatal si fratele lui amandoi medici de exceptie. Fiica mea mai mare a terminat liceul, anul asta. Ea de mica dorea sa lucram impreuna si sa devina a patra generatie si primul exponent feminin din familia noastra. Dar de vreo 2 ani incoace si-a schimbat planurile, a ales dansul contemporan iar eu sunt la fel de fericit, desi stiu ca o voi vedea foarte rar; e dureros, dar cu atat mai bucuros sunt sa o stiu fericita in pielea ei, cu pasiunea ei. E cea mai mare prostie sa faci din ei ceea ce ei nu vor sa fie. Poate de aceea vorbesc atat de usor, pentru ca mai am o fetita de 8 anisori, acasa. Iar baiatul meu frumos e la a doua facultate, acum la psihologie".

      Daca vi s-ar da oportunitatea sa profesati in alta tara, ce tara ati alege?

"Nu as pleca de aici!".

Daca ar fi sa o luati de la inceput, ce meserie ati alege?

"Tata, fara sa clipeasca, ar spune ca tot veterinara; eu nu stiu poate m-as putea obisnui cu multe meserii, sunt multe meserii frumoase, ex. mecanica, croitoria, artele plastice, zootehnia, prelucrarea lemnului etc".

     Un cuvant de incheiere.

  "Ca si in toate meseriile e important sa-ti cunosti limitele si sa stii unde e banca ta!".